Ești mulțumit de tine azi? Da sau Da?
Hei, salutare,
În articolul trecut ți-am dat 3 pași ce îți pot folosi pentru
a-ți schimba starea în bine.
Cum au funcționat pentru tine?
Cum te simți acum?
Dacă nu ai citit acel articol, îți las aici o mică recapitulare a
celor 3 principii prin care îți poți gestiona starea zilnică:
1. Setează-ți intenționat dimineața starea în care îți dorești să fii pe parcursul zilei
2. Trăiește în acord cu valorile tale
3. Practică recunoștința
Îți recomand totuși să revii la acel articol și să îl citești în întregime pentru a putea beneficia de puterea exercițiilor.
Astăzi îți spun puțin din povestea mea.
Care a fost procesul meu în schimbarea stărilor și
cum am ieșit de pe „pilot automat”.
Ani de zile eram inconștientă, nu-mi dădeam seama
de ce se întâmplă în interiorul meu.
Funcționăm pe pilot automat, reacționăm la ce se întâmplă în jurul meu,
în loc să acționez conștient.
Asta m-a costat GREU, am plătit cu sănătatea mea…
Poate deja știi că am fost 19 ani profesor,
mi-am dat gradele didactice,
moda în sistem este să te plângi cât e de stresant,
eram 4 colegi care susțineam în aceeași perioadă
(durează 3 ani toată tărășenia – nu folosește la nimic, a ba da, primești mărire de salar)
Și zilnic parcă era concurs eu am vomitat de la stres, eu tremur, eu nu dorm
doar despre asta vorbeam, ne accentuam singuri starea de rău.
Acolo era focusul, pe ce e stresant , nu pe ce se poate face și cum e bine.
La ce nivel scăzut de conștientizare funcționam atunci.
Nu e de mirare că la 2 luni după examenul final, m-am operat de cancer la colul uterin.
Starea noastră zilnică are o mare PUTERE și,
în timp, STAREA de fiecare zi se adună și… fie distruge, fie zidește.
Am apelat la o prietenă psiholog imediat după operație,
am înțeles atunci că eu am creat cancer prin faptul că nu am făcut nimic împotriva stresului.
Atunci am decis că vreau să DESCOPĂR BUCURIA DE A TRĂI !!!
Și am început lucrul cu mine, dezvoltarea personală,
am început să fiu atentă la cum mă simt.
Mă întrebam de mai multe ori pe zi: cum mă simt?
Din starea de bine am reușit să lucrez cu aprox. 5000 de oameni, în 5 ani,
ajut firme să îsi tripleze venitul.
Susțin antreprenori la început de drum.
Mă simt bine și sunt tot mai sănătoasă.
Asta e puterea stării de bine.
De aceea îmi doresc ca și tu să descoperi cum să Trăiești Intenționat.
Starea de bine înseamnă putere,
iar asta îți conferă energia necesară să-ți îndeplinești obiectivul
mai repede și mai eficient.
Te ajută să găsești puterea de concentrare și
controlul asupra fluxului tău de gânduri.
Va fi mai mult decât o simplă împlinire de sine,
ci vei ajunge la viața de succes pe care ți-o dorești.
Capacitatea de a lucra armonios cu ceilalți,
și abilitatea de a reacționa inteligent la situațiile din jurul tău.
Puterea sentimentelor noastre nu stă doar în dispoziția noastră.
Ea se află în contextul minții noastre, care procesează toate informațiile.
Noi suntem niște ființe puternice, ce putem rezista cu ușurință influențelor
externe atunci când starea noastră interioară este una pozitivă.
Dezvoltarea personală nu este un lux, ci un element esențial în viața noastră,
ce ne ajută să ajungem la starea spirituală, cât și emoțională în care ne
putem exprima adevăratul potențial.
Tu îți dorești să ajungi la adevăratul tău potențial?
TE PROVOC să-ți continui creșterea, să înveți cum să gestionezi stările tale,
reacțiile celor din jur și cum să vezi viața dintr-o perspectivă plină de abundență.
Te invit într-o călătorie de creștere alături de mine în cursul
MENTALITATEA ABUNDENȚEI ÎN VIAȚA PERSONALĂ ȘI ÎN AFACERI.
Aici găsești cursul.
M-aș bucura să-mi lași un comentariu la acest articol în care să-mi spui
Pe tine ce te ajută să îți gestionezi starea în viața de zi cu zi?